Singuraticii ocupati

Sunt ocupat= atentia, timpul, energia si prezenta mea nu sunt disponibile.
Daca tot e la moda termenul de „nou normal”, pentru ca oricum vechiul normal e pa si pusi, trebuie sa fii ori naiv ori complet ignorant sa crezi ca se va reveni vreodata la ce numeam „normalitate” pana prin 2019, de un an incoace mi-am schimbat multe definitii personale. Cred ca din spirit de conservare.
Inainte eram prea ocupata sa lucrez. Non stop, daca s-ar fi putut. Cu mici pauze de somn pe care le consideram inutile si risipa de timp.
Acum sunt ocupata cu activitati care simt ca imi umplu sufletul, contribuie la bunastarea familiei si imi implinesc nevoia de utilitate.
Inainte eram ocupata sa raspund non stop la mesaje. Ziua, noaptea, in weekend, oricand. Ba eram si mandra de asta, ca faceam „customer support” eficient.
Acum sunt ocupata cu timpul dedicat mie, timp necesar psihicului si fizicului meu, timp dedicat copilului meu care in loc de un deget ridicat tacticos in semn de „am treaba, nu ma deranja” acum primeste atentie si telefon ignorat.
Inainte eram ocupata sa ascult oricand pe oricine, sa ma implic, sa ma consum, sa-mi fac scenarii, sa interactionez, sa ofer un umar.
Acum sunt ocupata sa am grija de mine si sa dau lumea pe „mute” si „off” atunci cand simt nevoia.
Mi-a luat mult timp sa accept ca sunt introverta si ca interactiunea peste un anumit prag pe care nu il setam niciodata, ma epuizeaza.
A fi introvert poate fi coplesitor.
Vrei sa fii invitat, dar nu vrei sa te duci.
Vrei sa vorbesti cu oamenii, dar sa nu se bage prea mult in sufletul tau.
Vrei sa ajuti, dar sa nu se abuzeze de tine.
Vrei sa saluti, dar sa nu sune nici rece, nici a invitatie la cafea.
Vrei sa setezi limite, dar sa nu pari arogant.
Vrei sa fii acceptat, dar sa nu iti spuna nimeni cum sa-ti traiesti viata.
Vrei sa pari social, dar nu mergi niciodata cu turma.
Toate astea tin de prezervare. De grija de sine. De iubirea de sine.
Mi-am asumat 🙂
Ne-am asumat.
Astia suntem, si e perfect in regula.
Dupa cum vad eu viitorul, singura normalitate care ne va ramane sta in cercuri mici.
Familii, cercuri foarte restranse de prieteni.
Daca simti ca esti ceea ce altii ar numi „singuratic” si te simti foarte bine asa, am o veste.
Nu esti singurul.
Suntem multi „ocupati” sa avem grija de lucrurile alea micute si importante care nu incap in pozele de pe retele.
Elena
Follow Me
Ultimele postari ale lui Elena (vezi toate)

Lasă un răspuns