Viata copilului tau este despre el, nu despre tine

Suna logic pentru unii, tragic pentru altii, dar este un adevar care, odata acceptat, elibereaza pe toata lumea implicata.

Parintii, mai ales la primul copil si mai ales cu diverse traume ramase din propria copilarie, au tendinta de a se atasa nesanatos de tare de propriii copii. Nu e nevoie sa imi dati dreptate, doar sa va rascoliti putin memoria si cu siguranta veti gasi minim un astfel de exemplu in familia sau cercul vostru de prieteni si cunostinte.

Am intalnit pana acum incredibil de multi parinti care nu isi privesc copilul ca pe un individ autonom care are propria viata, propriile planuri si dorinte, ci il vad mai degraba ca pe o extensie a lor. Niste “ei” mai mici, atasati de “sursa”, care nu pot misca nimic fara a se lua in calcul vointa, dorinta, demnitatea, visele, planurile parintelui.

”Ma faci de ras!”

”Sa nu ma faci de toata bafta!”

”Fa-ma mandru!”

”Il cresc sa aiba cine sa imi dea un pahar de apa la batranete.”

”Faci tot ce iti sta in putinta sa ma enervezi, intentionat.”

”Nu imi vine sa cred ca ai zis/facut X lucru. Nu asa te-am crescut.”

”Ti-ai facut planuri fara mine, eu nu contez deloc, desi ti-am dedicat cei mai buni ani ai mei si apoi toata viata.”

 

Va suna familiar vreuna din aceste fraze? As indrazni sa spun ca unora toate le vor suna cunoscut.
Sunt foarte rari parintii care nu le folosesc, iar cei care nu le folosesc deloc sunt de multe ori priviti ciudat de cei care o fac, pentru ca ofera o educatie altfel, atipica. drept urmare ciudata copiilor.

Oare daca ne-am spune intr-o zi clar si raspicat “Fac tot ce pot mai bine sa cresc acest copil sanatos, echilibrat si fericit. Alegerile lui pe viitor nu reflecta atentia si dragostea oferite de mine de-a lungul anilor, ci sunt rodul personalitatii lui si a vietii pe care isi doreste sa o aiba. Lucrurile pe care le spune si modul in care se comporta nu oglindesc doar educatia oferita de mine ci sunt rezultatul starilor, situatiilor, circumstantelor, anturajului, stimei de sine si contextului in care se afla in acel moment. Copilul meu este un individ venit din mine dar separat de mine, pentru care mi-am asumat responsabilitatea pana la varsta maturitatii, a carui grija o voi purta pana la sfarsitul zilelor mele, dar care are propriul traseu, intelect, constiinta si viziune, separate de ale mele. Il voi asigura de fiecare data ca poate veni la parintele lui ori de cate ori va avea nevoie, il voi ajuta ori de cate ori imi va cere acest lucru, ii voi fi alaturi neconditionat. Ma voi bucura atunci cand el se bucura si voi fi trist atunci cand el este trist, dar fericirea mea nu va depinde integral de el si intreaga mea existenta nu va fi anexata lui.”

Ideea ca fericirea si bunastarea psihica a parintelui depinde integral de actiunile copilului ajunge sa ramana agatata de psihicul acestuia ca o ghiulea de fier care ii incetineste progresul, ii cenzureaza actiunile si ii ingradeste libertatea.

Pentru ca un copil sa fie perfect echilibrat are nevoie sa vada si sa simta ca parintele este la fel.
Un copil care este conditionat de gandul de a nu-si face de ras parintele poate gasi o cale prin care sa faca acel lucru interzis doar pentru a-si satisface curiozitatea, cat mai in secret si mai ascuns, astfel incat parintele sa nu afle.

Daca in schimb intelege consecintele acelei actiuni, care pot fi unele nefaste in anumite cazuri, atunci sunt mari sansele ca el sa nu faca acel lucru, decizie luata in nume propriu, manat de instinctul de conservare.

Un copil caruia i s-a spus sa nu isi injecteze droguri pentru ca isi va face familia de ras ajungand un “drogat” credeti ca va pastra distanta fata de ele strict din motivul asta? Va fi un motiv suficient de solid? Probabil ca nu, si intr-un moment de teribilism si razvratire probabil ca nu ar conta absolut deloc.

Daca in schimb intelege degradarea care se va instala atat fizic cat si psihic dupa prima doza, ce este si cum se manifesta sevrajul, ce costuri implica, in ce consta efectiv dependenta, si eventual mai si cunoaste pe cineva care a murit din cauza acestei dependente, altfel se va raporta la aceasta tentatie, daca ea va exista.

Va sti sa spuna “nu” la timp, si in cel mai rau caz sa aleaga un viciu mai putin daunator, daca va avea acel impuls de autodistrugere cum il avem atat de multi. Atat doar ca noi, majoritatea avem alte dependente: de cafea, energizante, alcool, tutun, zahar, de care inca mai ai o sansa sa scapi la un moment dat, cu foarte multa vointa.

Asta nu inseamna ca nu isi iubeste sau respecta parintii, ci doar ca el vrea sa aiba propria viata si sa fie responsabil de propriile alegeri. Sa cada si sa se ridice singur, sa experimenteze, sa descopere si sa fie lasat sa isi formeze propriile credinte, valori, convingeri si ipoteze.

Pentru ca viata lui este despre el, nu despre tine.
Despre tine o va face atat cat simte si considera el. Nu ii vei putea impune niciodata sa te respecte, sa te iubeasca, sa te adore, daca nu va primi acelasi lucru din partea ta, neconditionat.
Un copil care se simte respectat de parinti si care simte ca se poate baza pe ei oricand si oriunde, va creste echilibrat si frumos, dar pentru asta parintii au enorm de lucru cu ei insisi.

Cum iti poti creste copilul independent cand tu ai probleme de atasament? Cum poti creste un copil care sa ia decizii sanatoase, cand tu l-ai conditionat la fiecare pas sa tina cont de opiniile , statutul si dorintele tale?
Cum dai aripi viselor unui copil cand il santajezi emotional sa te includa in planurile lui de viitor fie ca vrea fie ca nu?
Cum tii un copil aproape cand toata viata ii repeti ca menirea lui e sa aiba grija de tine cand vei fi batran, fara sa ii aiba nici macar iluzia unui viitor departe de tine, acolo unde va dori el?
Cum ceri unui copil sa te respecte cand tu l-ai privit mereu ca pe un om mic care exista doar pentru a urma indicatii si a te ajuta sa iti asumi creditele reusitelor lui?
Cum ceri unui copil sa isi faca viata despre tine, pe motiv ca i-ai dat viata si “te-ai chinuit” sa ii oferi diverse lucruri?

Copilul tau nu este “al tau”. El este al lui. Isi apartine lui.

Este asemenea unei plante. Desi o uzi, o hranesti si ii oferi lumina, planta nu exista pentru a te face pe tine fericit. Ea exista pentru sine, creste, se dezvolta si infloreste. Desi a pornit dintr-o samanta mica si neinsemnata. Atata timp cat ii controlezi mediul, ai o oarecare influenta asupra existentei ei. Dar planta nu creste ca sa te mandresti tu cu ea. Nu stangneaza ca sa te enerveze sau intristeze pe tine. Daca face asta, inseamna ca ceva nu ii prieste in mediul pe care i l-ai creat.

Odata plantata in gradina, planta isi va lua apa si nutrientii din sol, va comunica eficient cu plantele din jurul ei, tu o poti ajuta de cate ori are nevoie si ea in schimb iti va oferi din roadele ei.

Dandu-i viata copilului ti-ai asumat sa ii creezi mediul propice pentru a se dezvolta. Atat. Mai departe el exista pentru el, iar tu, daca vei intelege acest lucru, te vei bucura de succesul lui, de fericirea lui si de bunastarea lui prin faptul ca el, vlastarul tau iubit, iti va da acces la toate acestea, fie si ca simplu observator. Va fi suficient.

Si va fi mare lucru 🙂

Va trece prin ploi, vant, vijelii, va fi indoit pana la punctul de rupere, isi va reveni, va lua decizii bune, proaste, si va sti ca tu esti acolo. Cu o vorba buna, cu o ureche de ascultat, un umar de sprijinit capul si doua brate de cuprins strans la piept.
Si va fi bine…

Sper sa iti fie de folos aceste ganduri, iar daca stii pe cineva care are nevoie sa citeasca aceste idei spuse cu subiect si predicat, da-i link catre articol.

(credit foto: loveandlarock)

Elena
Follow Me
Ultimele postari ale lui Elena (vezi toate)

Lasă un răspuns