Dar scaunele? Cat sunt scaunele? (P)

Dupa ce am inceput sa povestesc mai in detaliu cum si in ce fel a fost mutarea la tara (a noastra, evident), am starnit un val de reactii. Unele de sustinere, altele amuzante, altele ciudatele, dar cred ca in toata povestea asta, pe langa intrebari legate de pompa submersibila si cum o sa ne incalzim la iarna, am primit multe intrebari legate de mobila: de unde am luat patul, de unde comoda, de unde scaune de bucatarie, de unde scaune de birou, covor, birou si alte minuni.

Gandindu-ma la casuta noastra micuta si la primele amintiri legate specific de piese de mobilier (voi n-aveti amintiri din astea? ‘apai daca e sa fiu altfel, sa fiu pana la capat…), mi s-au derulat niste flashbackuri parca de acum 3 vieti.

Eram copil, maxim 4 ani sa fi avut, si ma aflam intr-o bucatarie de vara, iarna, undeva in nordul Moldovei. Nu stiu de ce ii ziceau de vara, ca avea cuptor cu vatra de te lesina de cald pe timp de vara, in schimb iarna iti venea sa dormi langa el, nu alta.

Ei, si cum stateam eu pe o lavita de lemn ascultand povestile adultilor (ca pe vremea aia nu aveam nici tableta si nici smartphone), ma uitam cum ningea viscolit afara. Camera era luminata de focul lemnelor si de lumanari, afara ningea cu fulgi grasuni, ziua se impletea cu noaptea facand peisajul albastrui, cand deodata numai vad ca intra pe usa mica si veche un strain.

Era un om cat un munte, conformatie de dac muncit, barbos si mustacios, cu o caciula care m-ar fi imbracat jumate, plina de zapada, si niste picioare maaari care carau cu ele niste bocanci imensi.

Lumea din bucatarie parea bucuroasa de oaspeti, asa ca l-au invitat pe urias sa ia un loc, ca sa manance si el din bunatatile care se pregateau de zor.

Bun. Sa ia un loc. Dar unde?
Eeei, dragii mei, i-au oferit omului cel mai mic scaunel cu putinta. Pentru ca nu stiu daca ati avut vreodata ocazia sa intrati in casele batranesti din zona respectiva, dar toate au niste scaunele micute, sa zicem taburete, pe care le poti muta usor de colo-colo.

Mai departe ma uitam ca la un film. Muntele de om se uita de la o inaltime de vreo 2 metri, peste burta, la minusculozitatea aia de scaun. S-a scarpinat in cap, a facut un pas in lateral, apoi s-a intors cu spatele la el si si-a facut curaj. “Ce-o fi, o fi. Mai jos d-atat nu ma duc.” Astea erau gandurile care i se citeau pe fata.

Si s-a asezat ditai omul cat a putut de tacticos: s-a cracanat putin, si-a ridicat nadragii cu ambele maini, s-a proptit bine in talpi, a intins mainile in fata ca sa aiba echilibru, si cand aplecandu-se i-a ajuns burta intre picioare, a nimerit cu fundul fix pe scaun.
Nu va zic ce emotii avusesem ca il vad gramada pe jos.

In cateva minute aveam sa inteleg ca niste experienta in sensul asta tot avea la activ, pentru ca i-a ramas scaunul sub fizic pana a plecat, cu mici scartaituri cand crestinul se mai intindea dupa o bucata de paine sau dupa un pahar de tuica.

Experienta aia mi-a ramas atat de intiparita in minte incat mi-am promis ca atunci cand eu voi fi la casa mea, sa iau niste scaune zdravene si mari, sa poata sta pe ele si cei mici si cei mari.
Din fericire am gasit un model de scaun care mi-a placut tare tare mult, si pentru ca va povesteam eu in articolul mentionat la inceput cum am stat vreo 2 saptamani fara scaune si cu o saniuta pe post de masa pana ne-am luat si scaune, am tinut neaparat sa iau niste scaune frumoase, trainice si de calitate.

Asta nu doar de la patania cu uriasul mi s-a tras, dar am un principiu dupa care ma ghidez in viata: lucrurile pe care am de gand sa le folosesc timp indelungat trebuie sa fie zdravene si de calitate.
Stiti de ce? Petru ca altfel te costa mai mult sa cumperi ieftin decat sa cumperi scump.

Se mira cineva, de exemplu, ca desi nu avem casa terminata am cumparat cazma de aproape 200 de lei. De ce? Pentru ca nu am de gand sa cumpar in fiecare luna alta, crezand ca fac vreo afacere. Been there, done that. Nu mai bine o iau o data si ma tine cativa ani (daca nu toata viata) decat sa tot iau mai ieftin de N ori si in final sa ma coste mai scump?
Lucrurile astea eram recunoscatoare daca le stiam de mai demult, dar am cheltuit multi bani pe obiecte ieftine si slab calitative pana sa imi vina mintea la cap. Drept dovada, in cazul scaunelor, am preferat sa astept putin mai mult, ca in final sa iau ceva bun.

Ca design am ales stilul scandinav, minimalist si eficient. Am luat 4 scaune din care doar 3 sunt asamblate in acest moment, eu le-am asamblat deci nu e chiar constructie de rachete sa le pui pe pozitie.

Ce am mai vazut eu fain tare la dragutii de la Bonami, pentru ca la provocarea lor v-am povestit pataniile, sunt niste paturi/pleduri, cani si niste accesorii pentru semineu 

“Ingredientele” perfecte pentru o iarna de vis impreuna cu familia. Ciocolata calda, cuibariti sub patura, privind lemnele care ard in soba… Rai!

Cat despre al patrulea scaun… Ei bine… cred ca va deveni “scaunul”. Voi aveti un asemenea scaun? Daca ziceti ca nu, ma mai gandesc daca sa va cred. ACEL scaun pe care lasi hainele nestranse 3 zile dupa ce le iei de pe sarma sau le scoti din uscator. Acel scaun pe care iti lasi hainele alea care nu sunt nici curate, nici murdare, drept urmare “mai merg o tura”. Sunt sigura ca stiti la ce ma refer. Este infamul scaun pe care toti il avem dar despre care nu vorbim, ca na…

Sau poate va fi scaunul de odihnit putin picioarele dupa ce robotesc toata ziua… Sau scaunul in care stau pe ganduri si incerc sa ma hotarasc daca imi continui lucrul sau ma asez in pat… Sau scaunul pe care stau garbovita sa ma framante mainile mici ale puiului de om, care stie ca spatele obosit are nevoie de un masaj. Ramane de vazut.

Va ziceam ca iubesc mai nou stilul scandinav. Ei bine, scaunele mele din bucatarie sunt toate cu un astfel de design,galbene ca rupte din soare, si cand va fi gata bucataria, ele vor fi pata de culoare intr-un design rustic si boem. Abia astept sa v-o arat anul viitor.

Cat despre titlu, sincera sa fiu, nici nu mai stiu cat m-au costat. In orice caz stiu ca am prins o perioada cu reduceri si am profitat de ocazie. Toate patru nu cred ca au depasit costul unei rochii faine la momentul respectiv. Oricum stam tot mai mult acasa… Cine mai are nevoie de rochii. La petreceri mai rarut, cozy-n casa-i mai dragut.

Pana om fi noi gata si va arat scaunele in decorul planuit de mine, sunt curioasa. Voi ce culori aveti in bucatarie? 😃

Love, El.

 

Elena
Follow Me
Ultimele postari ale lui Elena (vezi toate)

Lasă un răspuns