Da, sunt mama. Nu, nu vreau nimic de 8 Martie.

Vine. Barbatii o simt in ceafa. Si in portofel.

Defapt de la Craciun incepand, cu o mica pauza in Ianuarie daca nu au Ioane in viata lor, si pana in Mai, oamenii stau numai cu grija cadourilor.

Sau conform femeilor din viata lor, ar face bine sa stea 😂

Cadou de Crăciun, cadou de Valentine’s, cadou de Dragobete ca na, romani suntem, cadou de 1 si 8 Martie, cadou de Paste pentru ca iepurasul e noul miel, plus zile de naștere si onomastici.

Si cand iti vine amaratul cu cadoul ce ii zici?

Ca e fiu, nepot, sot, tata, unchi, sau ce grad de rubedenie sau prietenie v-ar lega, in fata cadoului bagat sub nas faci ochii mari si exclami un „Awww! Dar nu trebuiaaa!”

El zâmbește politicos, iti ureaza una alta, si in gandul lui iti scapa un „Taaaci si ia-l! Dupa ce ca am dat o poala de bani pe el si m-am gandit o luna ce sa iti iau, acu’ ma iei cu d-astea.”

Si cand data viitoare omul iti ia afirmația de buna si drept urmare nu iti ia nimic… Vai viata lui. Si steaua. Si norocul.

Ca nu ii pasa de tine, faptura pretioasa, care te zbati atat si te agiti si te consumi. Care nu numai ca ii inseninezi lui zilele, dar prin simplul fapt ca existi, tu, femeia, lumina si boarea, adierea si puterea, licarirea si stalpul de sustinere, tu care prin insasi natura ta de faptura magica subestimata de toata lumea ii esti superioara si tre’ sa fii adorata, adulata (nu adunata), si sa arate si el ca un inferior ce e prin simplul fapt ca e barbat, cat te prețuiește.

Printr-un cadou.

Cat de mic acolo. Da’ nu o floare amarata. Ceva mai… Asa. Mai de Doamne-ajuta. Adică sa se vada CAT ii pasa.

Daca esti mama, e si mai groasa treaba.

Mamele sunt buricul Pământului, centrul Universului, esenta vietii si uneori cauza mortii, cele mai cele si nu e nimenea ca ele.

Prin simplul fapt ca au dat nastere unei alte persoane, sunt ridicate la stadiul de zeite, si toate așteptările enuntate mai devreme se înmulțesc cu 100.

Eh, si acum lasam putintel gluma 🙂

Da, sunt mama. Nu, nu vreau cadou de 8 Martie. Si nici de ziua mea. Si nici de Craciun sau orice alta ocazie.

Nu ca nu m-ar bucura vreodata sau ca nu as aprecia, dar am ajuns într-un punct al existentei mele in care altceva conteaza.

Am un acoperis deasupra capului? Asta care e, il am.

Am ce pune pe masa in fiecare zi? Am.

Am copilul sanatos? Il am.

Eu si sotul ne intelegem bine? Nu. Foarte bine.

Fac ce imi place din punct de vedere profesional? Da.

In alta ordine de idei, pe lumea asta sunt mame si femei care la tot ce am raspuns eu pozitiv, ar putea si ar avea tot dreptul sa raspunda negativ.

Sunt pe lume mame care stau numai prin spitale cu copiii, mame batute de sot sau chiar de copii, mame care ar da orice pentru o farama de intelegere in casa, mame care isi urasc serviciul, seful, colectivul, mame care poate nu isi suporta copiii (exista si toti stim asta) si au o relatie extrem de dificila cu ei, mame care impart un colt de paine la toti membrii familiei, mame abuzate, mame bune, mame rele, mame care cersesc apreciere, mame care cersesc lucruri materiale si se sterg cu aprecierea la fund, mame care nu cer niciodata nimic si mame care ar da orice sa isi mai pupe o data odorul pe frunte.

Da, sunt mama. Nu, nu vreau cadouri pentru asta.

Cat timp copilul meu ma imbratiseaza si imi spune ca ma iubeste, cat timp sotul meu ma iubeste, ma inveleste, ma alinta, imi suporta toanele, nu pune pe nimeni mai presus de mine si impreuna formam o echipa, de altceva nu am nevoie.

Elena
Follow Me