Implicarea copiilor in treburile casnice

Este important? Daca da, de ce? Exista o limita?

Sunt extrem de multe intrebari care se pot pune pe tema asta si ele difera de la individ la individ.

In primul rand as vrea sa clarificam faptul ca tot ce urmeaza sa va spun nu a fost dobandit la vreun curs (niciodata nu am luat cursuri despre cum se cresc copiii), nici citit pe undeva, este strict din propria mea experienta, si daca voi nu rezonati cu ideile mele, e foarte ok.

La fel ca mine, fiecare isi cunoaste copilul, fiecare are un instinct pe care il poate consulta in astfel de treburi.

Mai demult, nu stiu daca stiti, dar se faceau copii cat mai multi care sa ii ajute pe parinti la treaba.

Preferabil era sa se nasca minim un baiat prima data care sa il ajute pe tata la munca grea a campului, apoi puteau veni fetele care aveau sa stea acasa cu mama si sa o ajute in gospodarie.

Rare erau familiile cu 1-2 copii. Media era undeva pe la 4.

In ziua de azi nu se mai pune problema de mers la sapa, de muls vaca, de arat cu boii sau facut sapun de casa si spalat haine la rau.

Asa ca anumite aptitudini care veneau din treburile zilnice de mai demult se pierd cu fiecare generatie.

Fetele nu mai stiu sa gateasca, baietii nu mai stiu sa construiasca ceva cu mana lor, si de ce ar sti cand, tot mai multi parinti din cei care au crescut muncind din greu le pun parinteste o mana pe umar si le spun „Chill. I got this. Las’ ca fac eu, ca sa nu iti ranesti frumusete de piele fina in taskul pe care il presupune curatarea unei cepe!”

Bine, si parintii astia se impart in doua. Pe o parte sunt cei care au muncit candva si nu vor sa isi „asupreasca” copiii, pe alta parte sunt cei care chiar nu stiu la randul lor. Asa ca daca nu ai habar, de unde sa dai mai departe?

Dar sa revenim.

Pe vremea cand tatal meu avea 17 ani si era in scoala de ucenici, si-a asigurat un loc de munca la o fabrica de piese pentru masini grele. Din scoala a iesit electrician. Iti facea instalatia electrica a unei case cu ochii inchisi in timp ce fuma o tigara. Avea caiete cu schite din care nu pricepeam nimic, avea toate uneltele din lume, de la el am invatat ca se scot sigurantele din panou inainte de a fsce o reparatie, am invatat sa verific prin care cablu inca mai trece curent electric, cum se cupleaza cablurile cand schimbi un intrerupator, cum se izoleaza un cablu si multe altele.

Ca in orice casa de electrician, la noi in casa schimba becurile si intrerupatoarele nevasta-sa.

De la ea am invatat sa gatesc, sa fac curat, sa calc, sa cos un nasture, sa surfilez manual o margine de material.

Pentru ca daca stateam in casa lor, trebuia sa ma fac utila, sa contribui cu ceva la viata familiei.

Asta insemna spalat podele de la 6 ani, sters praful, spalat farfuria, maturat, facut patul si lista continua.

Pe vremea aia toate astea mi se impuneau si nu imi placea absolut deloc, dar la maturitate unele mi-au prins bine.

Acum presupunand ca suntem toti parinti cu toate in regula la mansarda si ne crestem copiii in medii benefice dezvoltarii lor armonioase, vine intrebarea „de ce”.

„Da’ de ce sa imi pun eu copilul sa deretice prin casa?”

1. Pentru ca e sanatos. Orice copil vrea sa imite ce fac adultii, drept urmare vrea sa il implici, sa faca si el mancare cu tine, sa stearga, sa… Orice faci tu. Si cand il lasi sa „te ajute”, o sa fie cel mai fericit.

2. Ca sa fie un adult capabil.

Tine minte asta: daca il inveti acum sa duca la bun sfarsit niste sarcini care tin de treaba prin casa sau curte, o faci pentru el, nu pentru tine.

Așteaptă-te ca atunci cand copilul se apuca de „treaba”, sa iti dea serios de lucru pana cand vreodata o sa stapaneasca la perfectie activitatea.

Hainele o sa le stranga neglijent, o sa verse din farfurie in drum spre masa, cand o sa stearga o sa faca o mare dara si eventual o sa intinda murdăria pe o suprafață si mai mare, la spalatul vaselor o sa faca o mini inundatie, si lista continua.

Pentru ca asa poate el. Pentru ca dureaza pana deprinde perfect miscarile, pana intelege, pana i se perfectioneaza motricitatea.

La sfarsit o sa-l feliciti si o sa-i mulțumești pentru treaba buna pe care a făcut-o.

Asa ca cine crede ca pui un copil sa faca treaba pentru tine, ca parinte, se insala amarnic.

Pentru el si pentru viitorul lui o faci.

Oricat de macabru ar suna, eu ca mama de multe ori il invat si il las sa faca singur tocmai in ideea de a-i intra in obicei si a putea deveni autonom si independent in caz ca noi vreodata nu vom mai fi.

Plus ca toata educatia lui se bazeaza pe invatat din viata.

Pentru ca despre asta e vorba pana la urma.

Il crestem sa ajunga un adult capabil, orientat spre solutii, care sa nu depinda de nevasta sa ii spele o haina, sa nu depinda de restaurant ca sa poata manca o mancare calda, sa nu plateasca menajere sa ii aspire un covor.

Poate candva va fi soț. Apoi poate va fi tata. Ce nu stie el acum este ca fiecare sarcina in parte in care il implic, constituie un life skill. O aptitudine esentiala de care sa se foloseasca in viata. Si sotia lui o sa fie o fericita si o norocoasa.

Acum, prin invatarea tuturor acestor activitati care tin de viata de zi cu zi, nu ii oferim obligatii ci unelte. Unele esentiale, care il vor face mai tarziu sa fie un barbat capabil sa traiasca frumos oriunde si oricand.

De cand a inceput sa mearga in picioare si ieseam cu el pe afara, l-am invatat pe Seb sa caute cel mai apropiat cos de gunoi pentru a arunca coaja de banana, servetelul sau ce mai ramanea de la gustarea pe care o lua cand ieseam.

Acum, la 4 ani (aproape 5), are un numar de sarcini pe care le face cu drag pentru ca ii place sa fie de ajutor. Cand vreodata nu are chef nu e niciun fel de problema, dar foarte rar se intampla.

Viata la bloc limiteaza destul de mult activitatile pe care le poate face un copil in gospodarie, dar cu toate astea: bate ouale cu telul cand facem omleta, amesteca compozitia cu telul cand facem pancakes sau clatite, curata morcovi, arunca la gunoi orice e de aruncat chit ca ii apartine sau nu, ia servetele din rola si sterge dupa el daca a varsat ceva pe jos, isi sterge singur masuta inainte sa manance, se spala pe maini, pe fata, la subrat, se perie, isi intinde singur crema de branza pe paine, isi decojeste singur fructele (mandarine, portocale, banane), se dezbraca singur, se imbraca singur (desi are dificultati cu bluzele si sosetele uneori), pune capsula de detergent in masina de spalat, baga rufele in masina, scoate rufele din masina, le cara pana la balcon ori pe sus ori tarand ligheanul dupa el, da rufe la mana cand e de intins, le ia si le pune pe pat cand sunt uscate si gata de strans, pune șosetele in sertar, isi strange hainele (atat cat se pricepe), pune unele vase la loc dupa ce sunt spalate, isi sterge incaltamintea (asta e pe baza de toane si chef), isi strange jucariile si sigur mai sunt cateva care imi scapa acum.

Sunt lucruri pe care si noi le facem asa ca i se par normale. Mai putin stransul jucariilor, ala nu i se pare prea normal 😄

Se poate mai bine? Bineînțeles ca da. Se poate si mai rau? Evident ca da.

Dar eu stiu ca avansand in ritmul asta, fie si cu o mana de noi activitati invatate intr-un an, va ajunge la maturitate cu tot bagajul de cunostinte necesare pentru a se putea descurca pe cont propriu.

Atunci vom putea spune cu toata inima ca am crescut cu succes un copil.

Asa ca lasati copiii sa va ajute. Ei vor, si pot, daca ii lasati. Nu obligati, ci in termenii lor.

Sunt unii care se folosesc de un program zilnic, altii ofera buline ca recompensa, altii bifeaza casute pe hartie, altii aduna credite pentru o activitate sau joc pe care si-l doresc tare. Altii, ca noi, improvizeaza din mers si implica copilul in joaca, dandu-i satisfactia de a ajuta si a face ceva important.

Vedeti ce funcționează la voi.

In caz contrar doar vor acumula frustrari, iar mai tarziu toate acele frustrari se vor inabusi, si se vor transforma in ignoranță si nepasare, mascate de „nu stiu” si „nu pot”.

Elena
Follow Me

Lasă un răspuns