De ce am ales educatia personalizata (Unschooling)?

E trecut de miezul noptii si nu vrea sa doarma sub nicio forma.
Vrea sa se joace cu formele magnetice in continuare, asa ca am ramas cu o lumina chioara de veghe, poate-poate o lasa balta si se culca.
Nah. Acum este momentul in care se manifesta achizitiile capatate in ultima vreme.
– Seb, ce faci acolo?
– I made o inghetata!
– Foarte frumoasa inghetata! Dar cum spui „numele meu este Sebastian” in engleza?
– My name is Sâciân (😄)
… Hello, mami!

Are 4 ani. Ii este inca dificil sa lege fraze in romana, te face sa intelegi ce vrea, dar nu fluent. Nu ne-am poticnit de asta, am zis ca o limba tot trebuie sa prinda pana la urma, asa ca l-am invatat in paralel si termenii in engleza, mai ales pentru lucrurile care ii placeau foarte mult, de pe la 3 ani.
Odata la ceva timp ne uimeste cu salturi din astea.
Daca maine l-as lasa intr-o clasa de gradinita, mi-ar spune educatoarea la sfarsitul zilei ca e un copil cu probleme: nu sta locului cand i se spune, nu sta jos decat 5 minute cand mananca, nu e atent unde si cand i se cere, nu vorbeste fluent (in nicio limba), nu vrea sa coloreze sau sa se joace cu Lego, nu e prea sociabil si nu vrea sa invete poezii.
Si eu i-as spune, vorba reclamei, „știu ce zici. Dar e ok :)”
Pentru ca fiecare copil e unic. O sa cred in invatamantul standardizat atunci cand o sa cunosc copii standard.
A, ca sunt „domoliti” si pusi la punct incat sa nu mai miste-n front, e alta poveste.

Dar el este Seb.
Copilul care pare mai mare decat e defapt, copilul care stie alfabetul de la 3 ani, recunoaste toate literele, stie sa numere pana la 50 in 2 limbi si apoi din suta in suta pana la o mie, stie culorile, zilele săptămânii, lunile anului, copilul care iubeste cantecele si il plictisesc de moarte poeziile si povestile, care are o memorie vizuala si auditiva fantastica, ureche muzicala si spirit de observatie foarte bun. Copilul care iubeste animalele de zici ca a crescut printre ele, nu intre 4 pereti (stie peste 200 de animale, pasari si insecte), care ar explora cat e ziua de lunga cu noi de mana si care are o imaginatie de te lasa cu gura cascata.
Este un copil unic, care in invatamantul de masa ar fi convins in scurt timp ca defapt este „defect”.
Asa ca nu. Seb nu merge la gradi. Si nu. Seb nu va merge la scoala.
Seb invata de acasa. Si de pe strada. Si din natura. Si din plimbari si drumeții. Si de la alte persoane care ii pot alimenta setea de cunoastere.
„Adica sta acasa?”
Adica face orice acasa, mai putin sa stea. Invata acasa la fel cum si noi, parintii, lucram de acasa.
Este o decizie gandita, analizata, si cea mai buna pentru el.
Incepand cu varsta de 5 ani, il vom inscrie la o scoala din București care ne permite sa continuam cu educatia libera si personalizata.
La nivel global s-ar numi Unschooling.
Adica o forma de educatie care nu are legatura cu niciun sistem clasic de invatamant si care se bazeaza pe interesele si inclinatiile copilului.
Unii ar zice „dar vai, cum sa invete ce vrea? Daca nu vrea sa invete nimic, ce te faci? Ramane asa?”.
Situatie care nu exista si nu va exista vreodata, pentru ca doar cine a avut de-a face mai de aproape cu niste creierase mici stie cat sunt de dornice de cunoastere si de asimilare de informații.
Cat timp iti cunosti copilul, ai incredere in el si ii asculti nevoile, te va ghida exact acolo unde trebuie incat sa ii poti pune la dispozitie exact informațiile si materialele de care are nevoie.
Copilul refuza sa invete atunci cand informatia introdusa nu se aliniaza absolut deloc cu inclinatiile si preferintele lui.
„Dar ce, la scoala invatam ce ne placea?”
Dar daca ai fi invatat ce iti placea cel mai mult in loc sa petreci timpul la unele cursuri privind lung pe fereastra, dorindu-ti sa fii oriunde altundeva in momentul ala?
Daca ai fi invatat de placere strict materiile care iti placeau mai mult, in loc sa iti inunzi creierul cu informatii asimilate temporar, cat sa poti lua un test?
Iti spun eu ce s-ar fi intamplat: ai fi invatat cu drag si ai fi stapanit perfect materia acumulata, urmand chiar sa faci performanta in domeniul care te pasiona, daca voiai asta.
Ai fi ramas din scoala cu mai multe informatii utile pe termen lung decat cu un amalgam de informatii fragmentate care puse impreuna nu iti mai sunt de niciun folos ca adult.
De socializare nu stiu daca e cazul sa mai vorbim, dar sa nu las subiectul neabordat, totusi.
Seb e foarte ok in preajma adultilor.
Cu copiii a avut cateva incidente cand era mai mic (unul l-a trantit si s-a lovit destul de tare, altii voiau sa il loveasca fara sa le fi facut nimic etc) asa ca acum se fereste de ei.
Este un copil puternic pentru varsta lui (taraste un bax de 12L de apa dupa el fara probleme) dar nu despre asta e vorba. Intr-o lege a junglei, le-ar face fata (pentru ca unii imi sugerau sa il invat mai bataios), dar el nu vrea decat sa se joace linistit si frumos. Copiii i se par imprevizibili si prefera sa stea departe de ei.
Mergem in continuare la locuri de joaca si in parcuri unde sunt multi copii, se joaca printre ei, dar nu ii abordeaza. Este alegerea lui, i-o respect si il inteleg.
In schimb in preajma adultilor este in elementul lui.
Ce am luat bun din situatia asta? Faptul ca pe parcursul vietii va avea mult mai multe de invatat de la adulti decat de la cei de varsta lui.
Sa luam exemplu o clasa de copii: cand un copil va vedea un anumit comportament la alti 20 care-i sunt de o seama, il va copia negresit luandu-l ca norma si lucru de urmat. Indiferent ca este unul bun sau foarte rau.
Pentru ca sunt toti impreuna in fiecare zi, nu interactioneaza cu alte persoane de varste diferite in afara de profesori, asa ca elevii vor invata unii de la altii…. Orice 🙂
Acum nu stiu cum era cand erati voi in scoala, dar in clasa mea ne indemnam sa copiem, sa chiulim, sa mai facem o farsa vreunui profesor, formam „bisericute” si cam asta era.
Socializarea se facea in orele de chiul, sincera sa fiu, pentru ca in afara de „ce avem ora urmatoare? Am avut ceva de scris?” nu prea aveai cand sa spui.
In timpul liceului imi amintesc ca fiecare sala de clasa era destinata unei anumite materii asa ca in cele 10 minute de pauza ne mutam sarsanalele de la o clasa la alta in functie de ce materie urma sa avem. Si rar erau 2 ore la acelasi etaj.
„Mi-e foame”, „Nu alergati pe scari” si „L-a vazut cineva pe proful X? Poate nu vine azi” erau la ordinea zilei.
Socializam de nu se putea.
In timpul orelor, cand simteai ca intepenesti pe scaun dupa 6 ore de stat in fund si alergat pe scari (ca de la ultimul etaj pana la subsol te mai intalneai cu N clase care trebuiau, la fel ca tine, sa ajunga de colo-colo), parca ai mai fi schimbat vreo doua cuvinte macar cu colegul de banca. Dar riscai sa deranjezi ora, sa fii ascultat si alte cele, asa ca o lasai balta pana la urma.
Asa ca nu, statul 6-8 ore in aceeasi clasa cu indivizi de aceeasi varsta nu inseamna socializare.
Nici macar nu ii placi pe toti. Sau poate i-ai placea daca ai avea timp sa ajungi sa-i cunosti.
Asa, facand unschooling ajungi sa inveti cate ceva de la fiecare persoana intalnita indiferent de varsta, si sa iti filtrezi informatiile.
In ce priveste invatatul de acasa, mare parte din invatat se face cel mai putin acasa.
Copilul invata direct din viata, din situatiile cu care ne întâlnim. Asa a invatat tot ce stie pana acum, cu informații introduse prin joaca si in momentul in care interesul ii era la cote maxime.
Pentru educarea lui nu ne bazam doar pe cunostintele noastre ci invatam impreuna. Ii luam toate materialele de care are nevoie pentru studiu si il invatam sa le foloseasca lucrand impreuna. Treptat va invata sa isi caute singur informatiile necesare, dar pana la varsta cand va deveni autonom din acest punct de vedere, suntem aici sa il ghidam si indrumam.
Cand va fi momentul si vom considera necesar si benefic de comun acord, il vom inscrie la diverse cursuri pentru aprofundare intr-un domeniu sau altul.

E greu sa educi un copil de acasa?
Depinde de copil si de parinte.
Ai nevoie de rabdare si dorinta sa duci asta la bun sfarsit. Si nu se sfarseste decat atunci cand copilul isi va da examenele la sfarsitul a 12 ani de scoala 😄
Dar este o responsabilitate mare si implica asumare totala din partea parintelui.
Ai nevoie de spirit de echipa, ai nevoie sa iti cunosti copilul, sa stii ce i se potriveste si in ce directie se indreapta, ai nevoie de prezenta si „awareness”. Sa fii acolo, mereu disponibil si mereu prezent. Sau macar 90% din timp.
Ne spunea cineva ca suntem curajosi pentru ca am ales asta.
Întotdeauna cand a fost vorba de binele familiei noastre am ales calea mai putin batatorita daca am simtit ca aceea este pentru noi.
Am gandit neconventional, in concordanta cu principiile si viziunea noastra asupra vietii, in loc sa alegem drumul mai scurt, mai comod si care sa se alinieze cu standardele societatii.
Este dificil? Pentru noi asta este normalitatea.
Avem o afacere de familie pe care o dezvoltam de acasa, si un copil pe care il educam liber. Putem pleca oricand, oriunde, fara sa depindem de un program fix.
Credem cu tarie ca fiecare familie si fiecare individ este unic, asa ca fiecare merita sansa sa se dezvolte in ritmul propriu si conform propriilor interese, preferinte si inclinatii.

Elena
Follow Me

Comentarii

  1. Sunteti minunati, si ma bucur mult de fiecare data cand citesc o poveste asemanatoare, despre curajul de a fii diferit in societatea de azi, curajul de a alege propriul drum, in ciuda a ceea ce cred cei din jur. Felicitari, si mult succes in tot ce v-ati propus! ❤ ❤

    1. O sa scriu odata si-odata si despre „ce crede lumea” 😁
      Multumim pentru cuvintele frumoase si dorim „curajul” asta tuturor, pentru ca e tare sanatos. ❤️

  2. Minunat articol! Și pe noi ne bate gândul ăsta. Felicitări și spor în toate pe mai departe! 💌✨

    1. Multumim, Aida ❤️ Va doresc sa luati cea mai inspirata decizie pentru cel mic 🤗

  3. Bănuiam eu că ați ales unschoolingul, nu știu de ce, probabil intuiția se bazează pe celelalte articole ale voastre pe care le-am citit.
    Sunt Simona si am un baiat de 4 ani jumătate, tot late-talker, tot răzvrătit împotriva standardelor, mituirii și clișeelor de dezvoltare. Nici nu mă gândesc la altceva pentru el decât unschooling. Am vazut cum înflorește urmându-si pasiunile, cât de repede învață cand îl pasionează ceva. Si cât de mult timp petrecem împreună in felul acesta.
    Va doresc numai bine și abia aștept următoarele articole.
    Mulțumită articolului si altor materiale similare, am mai mult curaj pe zi ce trece să fim altfel și să ne placă asta, fără sa fim anxioși.

    1. „Infloreste” este termenul perfect. Este fascinant sa urmaresti un pui de om evoluand si ghidandu-te pe tine ca părinte spre cea are nevoie sa invete, sa descopere, sa asimileze.
      Pentru ca avem si mica afacere de dezvoltat apuc sa scriu rar, dar sper sa gasesc un ritm curand si sa scriu mai des. Ma bucur ca ti-a dat curaj postarea ❤️
      Sa fim sanatosi si sa crestem oameni frumosi, integri si liberi, din toate punctele de vedere 😃

Lasă un răspuns