Experienta noastra cu Mesteresti.ro

In anul in care ni s-a nascut copilul, prin 2015, am construit fundatia casei de la tara. Nu visam atunci la gard, nici nu stiam cand o vom termina de ridicat tinand cont ca, desi e micuta, e o casa ridicata in doi oameni (eu si sotul). Dar anul acesta am reusit sa mai economisim putin si fara sa citim recenziile de pe net, am ales sa colaboram cu cei de la Mesteresti.ro.

Sincera sa fiu nici nu am cautat special sa vad ce experiente au avut altii cu ei. Am fost impresionata de marketingul lor, unde apasai peste ei dadeai. Reclame, anunturi, sugestii, erau peeeste tot.

Preturile de pe site am vazut ca se schimbau destul de des, dar nu ar fi fost asta o problema extraordinara.

Ce mi-a placut a fost faptul ca ofereau montarea gardului, contracost, evident.

Ajunge ca am ridicat o casa, daca ne prindeam capul si cu gardul era deja prea mult. Prea mult timp pierdut si prea putina forta de munca, pentru ca, Doamne-iarta-ma, placile alea de beton sunt al naibi de grele si pe mine nu ma mai tineau nervii si muschii sa fi construit un gard bucata cu bucata daca ar fi venit vorba de asta.

Asa ca ne-am facut calculele, am decis ca ne incadram in buget si am sunat la Mesteresti pentru o comanda de gard si porti metalice.

Gardul avea sa fie un model spre strada, undeva la 18m, si alt model cate 20 m pe laterale cat sa depaseasca putin casa. Tinand cont ca e oarecum in camp, de unde te uitai, puteai vedea tot ce misca in curte. Or mie nu imi place treaba asta. Vorba aia, cu cat e mai inalt gardul, cu atat te intelegi mai bine cu vecinii.

Comanda am facut-o in luna Martie si a constat in: gard 2 modele din placi de beton prefabricate, 2 porti mari, o poarta mica si 6 module de schela metalica plus podine. Schela ne era absolut necesara pentru ca numai noi stim cum am reusit sa punem tabla la 6m inaltime. Plus ca trebuie finalizat acoperisul si izolat exterior.

Sun eu, discutam, mi se fac sugestii, mi se da nr montatorului de pe zona mea, vorbesc si cu el, imi spune pretul pentru montaj, toate sunt puse la punct pentru a incepe treaba dupa Paste.

Practic noi in Mai urma sa avem gardul montat, portile montate si lucrat in continuare cat se poate de mult la casa.

Acum incepe distractia 😄

Sun eu dupa Paste cu rugămintea ca atunci cand vine tirul cu gardul, sa se sincronizeze cu echipa de montaj care sa ni-l si descarce pentru ca efectiv nu aveam cu cine sa descarcam.

Nu vreti sa stiti cate telefoane am dat ca sa ma lamureasca cineva daca se poate sau nu treaba asta.

Sunam la numarul la care am facut comanda, nu mai era al responsabilului cu gardul de beton. Asta era cu gardurile de lemn. Ma redirectiona sau ma lua cu „colegul e la masa, va suna el” si pana nu sunam eu iar, nu apucam sa vorbesc cu omul pentru ca se facea ca ploua.

Cand dadeam de responsabilul cu gardul de beton imi zicea ca se va livra in X zi PROBABIL si sa vorbesc cu montatorul.

Sunam montatorul si imi zicea ca el nu stie nimic si sa vorbesc la firma sa ii spună cand incarca.

Sunam la firma sa le spun sa il anunte pe om cand incarca, ca altfel sta tirul la mine pana cand imi trimit oameni la descarcat, si daca nu il prideam iar pe om in pauza de masa imi zicea ca ei fac tot posibilul.

O zi intreaga asta am facut. Am fost intermediar toata ziua între Mesteresti si seful echipei de montaj (unul din sefi, va zic acusica de ce conteaza asta).

Cireasa de pe tort a fost undeva spre seara cand s-au pus de acord sa livreze intr-o anume zi, l-am sunat pe montator si mi-a zis ca nu se poate pentru ca lui i-au dat alt gard in alta parte in ziua respectiva 😐 Am zis ca mor de nervi cu ei de gat.

Ziua urmatoare sa ma sune al doilea sef al echipei de montaj ca sa ma asigure ca echipa va veni înaintea tirului, dar ghici ce: pretul pe metru liniar de montaj dat de primul sef nu mai era de actualitate 😂 Asa ca mi-a majorat pretul de la 65 la 75 de lei pentru ca „cine mai lucreaza cu pretu’ ala duamna?! Alea sunt preturi de toamna trecuta!”.

Vorba cantecului, „I’m so two thousand and eight, you’re so two thousand and late”.

Ca doar daca fraiera are nevoie, plateste, ce… *ZEN*

Si aveam. Si am platit.

Apoi la descarcat. 15 lei metrul liniar.

Cand i-am intrebat pe baieti cat trebuie sa le dau, „1000 ca asa a zis seful”.

Practic cu 100 de lei in plus. Ca doar ne cresc banii in copacii neplantati 😉

Macar n-a venit si el cu echipa sa ne fi socotit fata in fata. Ca doar s-a-ntalnit hotu’ cu prostu’.

Dar n-am vrut sa fac balci cu echipa pentru ca nu era vina lor.

Si nu am mai facut deloc, pentru ca astia 4 oameni care intr-o zi jumate au montat aproape 60 ml de gard le-au spalat rusinea si m-au facut sa uit de toate marile minusuri de pana atunci.

Cam asa fu cu gardul. Acum sa va zic de schela. Ooo da!

Sun la numarul din Martie al celui responsabil cu schela.

Incepe si se balbaie. „Pai stiti, nu mai vand schela! ”

😲 CE FACE, MA?!

Pai si zburam pana la acoperiș sau cum? Pai daca eu am comandat de la maaama dracu din Martie, de bun simt si ca un profesionist ce esti nu mi-ai pus alea 6 module deoparte?

Raspuns: mnu!

Zisese ca imi trimite din Buzau prin curier si intre timp a avut revelatia ca niciun curier nu transporta ieftin atata amar de fiare si au renuntat. Chestie care evident nu ma interesa. Nu ma anunti in secunda in care am nevoie, ma anunti macar cu o luna inainte ca sa am timp sa caut in alta parte.

Si cautasem in prostie si nu gaseam nicaieri de vanzare 6 module, doar de inchiriat.

Dupa toate scuzele din lume care evident nu m-au incalzit, am insistat pana mi-a dat un nr al unui alt furnizor, de unde sa pot comanda alta schela.

De la acel număr mi s-a dat alt numar si dupa multe insistente si tratative am reusit sa comand cele 6 module atat de necesare.

Credeati ca asta e tot? Ha! Pai nu mai avem portile?

In dimineata in care a venit tirul, l-am intrebat pe sofer inca de cand era la Ploiesti, daca nu cumva are si portile impreuna cu gardul, cu gandul ca daca tot erau baietii cu montajul acolo, ne puneau si portile (desigur, contracost).

Evident ca nu avea si portile.

Cand sun la Mesteresti sa aflu pe unde sunt portile si cand vin… „Pai ati achitat avansul pentru ele?”

Pai mi-a spus cineva ca trebuie? Le achitam integral daca stiam ca trebuie achitate!!!

Soc si groaza, strans din dinti, incercat sa raman diplomata fara sa apelez la originile nimanui.

Mbon. In concluzie aveau adresa mea de mail total pe dos, duduia de la depozit ar fi dat mail, a primit eroare dar ce-o durea pe ea capul, de sunat nu m-a sunat, si uite asa am ramas in plop.

Am rezolvat cumva ca banii sa ajunga in București pentru ca pe card nu mai aveam suficienti, s-a platit avansul si am mai asteptat aproape 2 săptămâni pana au ajuns si portile.

Dar asta nu-i tot! :)))

Au venit porțile cu 3 stalpi in loc de 4 cat am zis ca am nevoie siiii *drumroll* faraaa balamale!

Ca doar le prindeam cu sfoara sau ceva.

Am primit pana la urma si al patrulea stalp si balamalele.

Ideea e ca de la inceput pana la sfarsit experienta cu Mesteresti.ro a fost, cum zice englezul, o mare durere in fund.

Nu comunica intre ei, nu se pun de acord la preturi, unii sunt de o delasare si miserupism incredibil si per total mi-au lasat un gust amar.

Nu am fost exagerata. Am vrut doar sa vina niste oameni de la ei pe care sa ii platesc sa descarce si sa monteze un gard, sa vina si schela pana in 10Mai si sa vad portile montate cat mai repede.

In schimb le-am facut eu treaba si am pus cap la cap informații, am transmis statusuri de la unul la altul, doar pentru ca lor, pe romaneste, li se rupe.

Singurii care „i-au scos” au fost cei din echipa de montaj care s-au miscat repede si au facut o treaba extraordinara 🙂

P. S. Soclul probabil il vom face in toamna. Terenul fiind arat pana nu demult, este mai jos decat nivelul drumului folosit ca punct de referinta.

Elena
Follow Me

Lasă un răspuns